Președintele USR, Dacian Cioloș, a declarat după negocierile inițiale cu cei de la PNL că există disponibiltate pentru refacera Colaiției. Acesta a mai precizat că nu au avut loc discuții despre nume de premier, dar că poziția USR referitoare la numele de premier e deja de notorietate.
„Am discutat despre ideea refacerii coaliției, o deciziei pe care PNL trebuie să o ia în urma întâlnirilor pe care o să le aibă astăzi și cu cei de la PSD. Dacă începem negocierile (…) trebuie să fie un mesaj clar, din partea conducerii PNL, că dorește lucrul acesta și nu negocieri și cu PSD.
Am convenit ca, dacă începem discuțile pentru refacerea coaliției, data viitoare să participe și colegii de la UDMR pentru a putea intra în detalii.
Urgența acum e să luăm măsuri care să ne ajute să gestionăm crizele din Sănătate și din domeniul energetic. Dacă vom începe negocierile, în paralel vom veni în Parlament cu inițiative legislative care să vină ca răspuns la aceste situații de criză.
Va fi și o modalitate de a testa această majoritate care considerăm că poate să existe.
Nu am discutat nume de premier, am discutat principii și am acceptat principiul ca premierul să fie de la PNL. Nu am discutat nume, dar poziția noastră o știți.
E un subiect pe care nu am intrat în detalii în momentul de față.
Important pentru noi a fost să vedem dacă există această dorință de refacere a coaliției.
Am simițit că există această disponibilitate, dar până nu văd, nu cred. Așteptăm să aibă discuția cu PSD, să își facă calculele și la sfârșitul zilei sau începutul zilei de mâine să vină cu un răspuns dacă refacem sau nu Coaliția”, a declarat președintele USR, Dacian Cioloș.