Președintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, joi, 21 octombrie, intr-o conferință de presă că soluția pentru România pe termen mediu este un guvern cu largă susținere parlamentară. Acesta a precizat că PSD nu va face parte dintr-un guvern, fără ca prim-ministrul să nu fie din partea PSD.
Ieri, în Parlament, am spus foarte clar că jocul politic în România a ajuns mult prea departe. Mai mult decât atât am făcut un apel către toți liderii de partide politice cu reprezentare parlamentară, să ne strângem să găsim o soluție pentru prioritatea României, care este pandemia și să găsim o soluție politică.
Mai mult,ieri am spus că e cazul ca noi, oamenii politici, să facem un pas înapoi și să lăsăm specialiștii să-și dea cu părerea și să spună ce e mai bine de făcut în România, în acest moment în care, ieri, au murit mai mulți români de Covid decât toate decesele adunate din UE
Ținând cont de aceste lucruri și de ce am spus ieri, am fost la consultări însoțit, pe lângă secretarul general al partidului și prim-vicepreședintele partidului, de doi specialiști din zona sanitară, de Alexandru Rafila și de Adrian Streinu-Cercel.
Mai mult de jumătate din discuțiile cu președintele României au fost în ce privește pandemia.
Decizia de nominalizare a unui prim-ministru îi aparține conform constituției, președintelui. Rămân consecvent și cred că o soluție pentru România pe termen mediu, nu scurt, este un guvern cu largă susținere parlamentară.
Din decizia PNL de a face altă desemnare decât domnul Cîțu, noi am înțeles foarte clar că se dorește o conturare, din nou, a unui guvern de dreapta.
Știm cu toții că singura solicitare a USR a fost ca domnul Cîțu să nu fie prim-ministru. Vom vedea pe cine nominalizează președintele.a declarant președintele PSD, Marcel Ciolacu.
Conform spiritului Constituției, PSD a câștigat alegerile și atunci PSD nu poate face cu largă majoritate fără să aibă premierul desemnat din partea PSD”, a declarant președintele PSD, Marcel Ciolacu.