Un medic de la un centru de vaccinare din Botoșani este anchetat de polițiști după ce ar fi fost reclamat că cerea bani pentru a emite certificate false de vaccinare, fără adminstrarea vaccinului.
„Cercetările au fost declanşate în baza unei sesizări înregistrate de Direcţia de Sănătate Publică potrivit căreia medicul ar solicita bani pentru a introduce persoane în baza de date, în vederea eliberării certificatului verde, fără a le administra vaccinul”, precizeză purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.
„Direcţia de Sănătate Publică Botoşani ne-a redirecţionat o sesizare primită de la o persoană care a relatat faptul că, la un centru de vaccinare din municipiul Botoşani, un medic ar solicita bani pentru a introduce persoane în baza de date, în vederea eliberării certificatului verde, fără a le administra vaccinul.
Poliţiştii efectuează verificări cu privire la cele sesizate, urmând ca, în funcţie de rezultate, să fie dispuse măsuri”, a spus Delia Nenişcu, citată de Agerpres.