USR-PLUS Agigea finalizează demersul de a depune semnăturile în vederea organizării unui referendum local în comuna Agigea, pentru demiterea primarului Marcel Cirjaliu. Un demers care a durat mai bine de 6 luni. Cererea a fost depusa și urmează să se demareze procedurile legale în vederea organizari referendumului în comuna Agigea.
„După alegerile locale din septembrie 2020 în consiliul local Agigea s-a format o majoritate cu scopul de a se dedica nevoilor cetățenilor din comuna Agigea ci nu intereselor personale ale unei persoane. Primarul, PSD-ist, Maricel Cîrjaliu nu a fost de acord cu această majoritate, motiv pentru care a luat decizia să blocheze întreaga activitate a consiliului local Agigea”, declară președintele USR-PLUS Agigea Gabriel Ciobanu.
„Singurul demers prin care putem debloca adminstrația publică locală este organizarea unui referendum local prin care să-l demitem pe primarul din comuna Agigea. În data de 7 martie 2021 am demarat procedura de strângere de semnături pentru organizarea referendumului și după mai bine de 6 luni de zile (…) am reușit sa strângem nr. necesar de semnături, pentru ca astăzi să înregistrăm cererea însoțită de motive și de semnături pentru ca procedura să fie demarată de către instituția prefectului”, adaugă Gabriel Ciobanu.
”Solicit public primarului PSD-ist Maricel Cîrjaliu să iși dea demisia în urma voinței cetățenilor. Solicit conducerii PSD să ia act de voinței cetățenilor și să îi retragă sprijinul politic primarului din Agigea, primar care nu de mult a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu”, incheie Gabriel Ciobanu.
Au fost înregistrate 2.000 de semnături pentru realizarea referendumului.